Salut,
Fotbalul romanesc e in declin (odata cu tara, se pare), dar Mutu ne spune sa mai avem rabdare cu calificarile, obiectivul selectionerului, din cate se aude, nu e sa ne califice la World Cup in 2014, ci abia la Campionatul European din 2016, deci sa ne gandim la alte bucurii sportive in viitorul apropiat (de exemplu scrima, tenis de masa, unde au obiective pe termen mai scurt si chiar le ating), sa ne punem reminder pe telefoane pe 31 dec.2015: "fotbal - calificare echipa nationala" si sa fim sanatosi!
Pana gasiti anul 2015 in calendarul telefonului (ala de perete cred ca nu s-a tiparit inca) sa va spun ce sperante mi-au dat mie tinerii fotbalisti care se presupune ca vor fi pana atunci descoperiti si lansati in echipa mare. Multe sperante ca ne vom uita in continuare la cum se califica numai cu victorii Spania, Germania sau Olanda (ultima si cu o infrangere, ca sa nu aiba emotii prietenii lor suedezi), la cum nationale cu care ne distram alta data sunt deodata adversari foarte incomozi (adica nu cad in admiratie cand intra "brazilienii" nostri pe teren). Ce mi-a consolidat sperantele astea definitiv sunt declaratiile selectionerului Sandoi, de la tineret, care, inaintea meciului cu Franta, a declarat repetat, la conferintele de presa (eu l-am vazut de doua ori) ce jucatori au francezii, Varane la Real Madrid, nu stiu cine la Real Sociedad, altul la Espanyol Barcelona, s.a.m.d., adica, "ma-ntelegi, ce putem sa facem noi, amaratii, in fata unor asemenea viitoare staruri decat sa nu pierdem la scor, sa nu ne facem de ras, nu va asteptati la mare branza din partea noastra" si pentru ca se pricepe la fotbal, asa a si fost, au pierdut cu 2-0, fara replica. Asa da selectioner, care stie cand sa nu-si mobilizeze jucatorii degeaba, ca tot n-au nici o sansa. Probabil si la cele doua egaluri cu Kazahstanul (stiati ca au echipa de fotbal?) a prevazut niste alinieri astrale defavorabile, asa ca nici atunci nu ne-am irosit energiile si talentul fara rost.
Asa cum strategia pe termen foarte lung (mult prea lung) a fotbalului romanesc prevede, abia spre 2016 vom arata de ce suntem in stare, pana atunci sa-i lasam pe Varanii lor sa-si uzeze ligamentele pe la Realuri Madrid si noi sa ne continuam jocul marunt de glezne.
Hai Romania!
Motto
joi, 13 octombrie 2011
miercuri, 21 septembrie 2011
La Rasarit de Eden
Salut,
Am terminat de citit cartea din titlu si e una dintre nu foarte multele carti pe care le-am citit cu nerabdare de la un capat la altul. Mi se pare foarte bine scrisa, Steinbeck e un profesionist, fara doar si poate. Am citit pe bloguri majoritatea comentariilor elogioase dar si unele in care se spunea ca are o constructie simplista, e previzibila, nu are continuitate, dar cine spune ca o carte trebuie sa fie scrisa dupa un anumit tipar ca sa fie valoroasa? Exista vreun tipar pentru asa ceva? Chiar daca evolutiile unor personaje le putem prevedea pe alocuri, savoarea stilului compenseaza din plin acest lucru. Multiplele planuri ale povestirii, istoriile unor personaje zugravesc un tablou complex, divers colorat, niciodata banal, dar credibil. Steinbeck isi dozeaza punerea in scena, stie ce efecte vor produce miscarile dirijate de el ale personajelor si apasa pedala sau o slabeste astfel incat sa nu ne oboseasca prea mult, ci sa ne pompeze emotiile cu precizie farmaceutica.
Pana la urma o opera de arta e valoroasa daca reuseste sa ne placa sau sa nu ne lase indiferenti, mai putin conteaza forma in care ne e prezentata si La rasarit de Eden reuseste, cred, sa nu lase vreun cititor netulburat.
Daca n-ati citit-o deja, n-ar fi deloc o pierdere de timp s-o faceti.
Pe data viitoare
Am terminat de citit cartea din titlu si e una dintre nu foarte multele carti pe care le-am citit cu nerabdare de la un capat la altul. Mi se pare foarte bine scrisa, Steinbeck e un profesionist, fara doar si poate. Am citit pe bloguri majoritatea comentariilor elogioase dar si unele in care se spunea ca are o constructie simplista, e previzibila, nu are continuitate, dar cine spune ca o carte trebuie sa fie scrisa dupa un anumit tipar ca sa fie valoroasa? Exista vreun tipar pentru asa ceva? Chiar daca evolutiile unor personaje le putem prevedea pe alocuri, savoarea stilului compenseaza din plin acest lucru. Multiplele planuri ale povestirii, istoriile unor personaje zugravesc un tablou complex, divers colorat, niciodata banal, dar credibil. Steinbeck isi dozeaza punerea in scena, stie ce efecte vor produce miscarile dirijate de el ale personajelor si apasa pedala sau o slabeste astfel incat sa nu ne oboseasca prea mult, ci sa ne pompeze emotiile cu precizie farmaceutica.
Pana la urma o opera de arta e valoroasa daca reuseste sa ne placa sau sa nu ne lase indiferenti, mai putin conteaza forma in care ne e prezentata si La rasarit de Eden reuseste, cred, sa nu lase vreun cititor netulburat.
Daca n-ati citit-o deja, n-ar fi deloc o pierdere de timp s-o faceti.
Pe data viitoare
vineri, 12 august 2011
Inima noastra tot o sa bata rock
Asa deci...Paturiciu a cumparat City Fm... stim, s-au facut studii (bizonii nu aveau destule posturi de "distractie", "cerea piata")...stim, s-au facut si strategii ("cum ii dam afara?", "nu-i mai platim si pleaca singuri"...genial, nu?...doar ca nu e chiar originala metoda, si in antichitate incercuiau cetatea si ii infometau pe aia dinauntru)...stim, asa e in capitalism (tot timpul se fac preluari, fuziuni, complicaciuni din astea din manualul de management in pas cu "trendul")...stim, n-avem ce face, trebuie sa schimbam frecventa (cu ce? nu stim inca).
Dar ce stim cel mai bine, pentru ca asta simtim, este ce spuneam in titlu si asta e ceva foarte subtil, se detecteaza greu in studii de piata, strategii de marketing sau de management agresiv. Asa ca sa stapaneasca sanatosi ce-au cumparat si sa ne regasim intr-un alt spatiu la un moment dat! Poate chiar aici, ca doar n-or cumpara si Google!
In final, o dedicatie celor ce ne-au facut "bucuria" asta:
http://www.youtube.com/watch?v=JE3Nh6-Pk9g
Salutare
Dar ce stim cel mai bine, pentru ca asta simtim, este ce spuneam in titlu si asta e ceva foarte subtil, se detecteaza greu in studii de piata, strategii de marketing sau de management agresiv. Asa ca sa stapaneasca sanatosi ce-au cumparat si sa ne regasim intr-un alt spatiu la un moment dat! Poate chiar aici, ca doar n-or cumpara si Google!
In final, o dedicatie celor ce ne-au facut "bucuria" asta:
http://www.youtube.com/watch?v=JE3Nh6-Pk9g
Salutare
miercuri, 3 august 2011
Trei filme
Salut,
Hai sa va povestesc impresiile despre trei filme vazute de curand, destul de diferite dar interesante, creatoare de impresii si sentimente si care merita vazute.
In ordine cronologica, Five Minarets in New York, desi am vazut pareri ca e considerat cam telenovelistic si lacrimogen, poate pentru ca e turcesc si asa sunt ei mai pasionali, mi-a placut in primul rand pentru ca e alert (daca-l privesti ca film de actiune), dar mai ales pentru ca ofera o privire asupra problemei terorismului musulman, din partea cealalta, un fel de "Cruciadele vazute de arabi" si, din punctul lor de vedere, se vede mai nuantat, adica sunt si musulmani rai dar majoritatea sunt buni, cum se intampla si de partea cealalta a baricadei. In concluzie, mi-e mi-a produs ceva senzatii si, deci, mi-a placut.
Al doilea, The Courageous Heart of Irena Sendler, e impresionant prin curajul, pragmatismul si hotararea de neclintit a unei femei de a salva copii evrei din ghetoul Varsoviei, intuind ce se va intampla cu ei si, din pacate, avand cumplita dreptate, majoritatea parintilor acestor copii sfarsind in lagarul de la Treblinka. Filmul e concentrat, fara inflorituri, la fel ca personajul principal, avand intreaga fiinta canalizata pe un singur scop. Viata personala trece cu totul in planul secund, in fata misiunii pe care o indeplineste cu precizie de profesionist, organizand o adevarata retea care va scoate din ghetou 2500 de copii. E impresionanta daruirea de sine a unora de langa noi, aproape de neconceput pentru noi ceilalti, obisnuitii.
Ultimul, Last Night, e povestea unui cuplu si a felului cum se aluneca unul pe langa altul intr-o casnicie. Aranjamentul e format din prea multe coincidente, dar cu pasi marunti si previzibili clivajul se produce. Acum e mai putin important pana unde se ajunge de fiecare parte, alunecarea se produce totusi. Desi nu te surprinde prea mult desfasurarea, e prezentata intr-un mod subtil si care o face credibila. E de tinut minte, totusi, o replica, un sfat pe care un prieten il da pretendentului la patul sotiei si care face lumina in hatisul de sentimente contradictorii al personajelor: "Nu conteazã jurãmintele, dar anii nu-i poti lua înapoi. N-o sã poti sterge niciodatã anii petrecuti alãturi de sotul ei. În clipa în care vei încerca, totul va dispãrea." Pana la urma asta ramane, in situatii disperate, paiul care te poate salva.
Vizionari placute, pe data viitoare!
Hai sa va povestesc impresiile despre trei filme vazute de curand, destul de diferite dar interesante, creatoare de impresii si sentimente si care merita vazute.
In ordine cronologica, Five Minarets in New York, desi am vazut pareri ca e considerat cam telenovelistic si lacrimogen, poate pentru ca e turcesc si asa sunt ei mai pasionali, mi-a placut in primul rand pentru ca e alert (daca-l privesti ca film de actiune), dar mai ales pentru ca ofera o privire asupra problemei terorismului musulman, din partea cealalta, un fel de "Cruciadele vazute de arabi" si, din punctul lor de vedere, se vede mai nuantat, adica sunt si musulmani rai dar majoritatea sunt buni, cum se intampla si de partea cealalta a baricadei. In concluzie, mi-e mi-a produs ceva senzatii si, deci, mi-a placut.
Al doilea, The Courageous Heart of Irena Sendler, e impresionant prin curajul, pragmatismul si hotararea de neclintit a unei femei de a salva copii evrei din ghetoul Varsoviei, intuind ce se va intampla cu ei si, din pacate, avand cumplita dreptate, majoritatea parintilor acestor copii sfarsind in lagarul de la Treblinka. Filmul e concentrat, fara inflorituri, la fel ca personajul principal, avand intreaga fiinta canalizata pe un singur scop. Viata personala trece cu totul in planul secund, in fata misiunii pe care o indeplineste cu precizie de profesionist, organizand o adevarata retea care va scoate din ghetou 2500 de copii. E impresionanta daruirea de sine a unora de langa noi, aproape de neconceput pentru noi ceilalti, obisnuitii.
Ultimul, Last Night, e povestea unui cuplu si a felului cum se aluneca unul pe langa altul intr-o casnicie. Aranjamentul e format din prea multe coincidente, dar cu pasi marunti si previzibili clivajul se produce. Acum e mai putin important pana unde se ajunge de fiecare parte, alunecarea se produce totusi. Desi nu te surprinde prea mult desfasurarea, e prezentata intr-un mod subtil si care o face credibila. E de tinut minte, totusi, o replica, un sfat pe care un prieten il da pretendentului la patul sotiei si care face lumina in hatisul de sentimente contradictorii al personajelor: "Nu conteazã jurãmintele, dar anii nu-i poti lua înapoi. N-o sã poti sterge niciodatã anii petrecuti alãturi de sotul ei. În clipa în care vei încerca, totul va dispãrea." Pana la urma asta ramane, in situatii disperate, paiul care te poate salva.
Vizionari placute, pe data viitoare!
sâmbătă, 23 iulie 2011
O ecuatie
Salut,
Observand ce mi se intampla, zi de zi, cum oamenii din jur se comporta de multe ori anormal, agesiv, iresponsabil, s.a.m.d, am incercat mereu sa-mi explic, de ce fac asta, ce e in mintea lor, ce ii determina? De fiecare data am intuit un complex de cauze, dar pana la urma mi se pare ca toate se reduc, de fapt, la doua: nepasare si prostie. Nepasare in sensul lipsei oricarui interes fata de cei din jur, nicidecum ura, ci doar indiferenta, lipsa totala de compasiune, de empatie. Prostie in sensul de a nu gandi cu propria minte, de a cauta tot timpul idei pre-gandite si comportamente vazute la altii .
Orice purtare sau atitudine stupida se poate determina ca o combinatie, in diverse proportii, a celor doua. De exemplu, schimb directia in trafic fara sa semnalizez: o fac fie ca nu-mi pasa de ceilalti din jurul meu, nici nu-mi strafulgera vreo milisecunda prin creier ca as putea deranja sau pune in pericol pe cineva (100% nepasare) sau o fac doar ca asa am vazut eu ca se face si nu vreau sa par fraier (100% prostie). Orice e intre cele doua atitudini combina in diverse proportii cele doua ingrediente. Alt exemplu: se asfalteaza o strada n luni, timp in care iti rupi masina in doua si dupa ce e gata, se mai sapa un canal pentru nu stiu ce conducta, care nu se mai astupa cum trebuie si ramane un sant de-a latul asfaltului impecabil, in care in continuare iti rupi masina. Prostie: se puteau face in ordine inversa sau simultan lucrarile si nepasare: a cui treaba era a prevada asta?
Exemple sunt destule si, daca descompunem la fiecare cauzele primare, vom ajung tot la cele doua. Intrebarea fara raspuns, deocamdata, este cum le facem sa dispara? Ne mai gandim la asta.
Si acum tema pentru acasa: in ce proportie se gasesc variabilele N. si P. in explicatia celor care au picat bacul anul asta, ca anul trecut se copiase si acum nu s-a mai putut?
Pe data viitoare
Observand ce mi se intampla, zi de zi, cum oamenii din jur se comporta de multe ori anormal, agesiv, iresponsabil, s.a.m.d, am incercat mereu sa-mi explic, de ce fac asta, ce e in mintea lor, ce ii determina? De fiecare data am intuit un complex de cauze, dar pana la urma mi se pare ca toate se reduc, de fapt, la doua: nepasare si prostie. Nepasare in sensul lipsei oricarui interes fata de cei din jur, nicidecum ura, ci doar indiferenta, lipsa totala de compasiune, de empatie. Prostie in sensul de a nu gandi cu propria minte, de a cauta tot timpul idei pre-gandite si comportamente vazute la altii .
Orice purtare sau atitudine stupida se poate determina ca o combinatie, in diverse proportii, a celor doua. De exemplu, schimb directia in trafic fara sa semnalizez: o fac fie ca nu-mi pasa de ceilalti din jurul meu, nici nu-mi strafulgera vreo milisecunda prin creier ca as putea deranja sau pune in pericol pe cineva (100% nepasare) sau o fac doar ca asa am vazut eu ca se face si nu vreau sa par fraier (100% prostie). Orice e intre cele doua atitudini combina in diverse proportii cele doua ingrediente. Alt exemplu: se asfalteaza o strada n luni, timp in care iti rupi masina in doua si dupa ce e gata, se mai sapa un canal pentru nu stiu ce conducta, care nu se mai astupa cum trebuie si ramane un sant de-a latul asfaltului impecabil, in care in continuare iti rupi masina. Prostie: se puteau face in ordine inversa sau simultan lucrarile si nepasare: a cui treaba era a prevada asta?
Exemple sunt destule si, daca descompunem la fiecare cauzele primare, vom ajung tot la cele doua. Intrebarea fara raspuns, deocamdata, este cum le facem sa dispara? Ne mai gandim la asta.
Si acum tema pentru acasa: in ce proportie se gasesc variabilele N. si P. in explicatia celor care au picat bacul anul asta, ca anul trecut se copiase si acum nu s-a mai putut?
Pe data viitoare
vineri, 22 iulie 2011
A trecut concediul!...(sau uber Wien)
Salut,
Dupa cum spune si tristul titlu pe care l-am ales simetric cu primul postat, it's over! Sau ca sa fiu in spiritul locurilor in care am fost, ist fertig!
Gata, fara nostalgii inutile. Cum a fost la Viena? Trecem peste faptul ca am observat cu totii, fiecare in felul lui, faptul ca vienezii sunt cam reci si distanti (politetea si educatia parca ar compensa astea), ca duminica la Schonnbrunn ne-a plouat de ne-a uscat (dar am urcat eroic pana la Gloriette Tor) si ajungem la faptul ca Viena e un oras impresionant, maiestuos si totusi prietenos. Din toate zilele de alergatura cu harta si ghidul in mana (se vede si in poze asta, tot timpul vreunul dintre noi citeste ceva) cele care imi vor ramane in memorie cel mai mult vor fi cea in care ne-am bronzat in gradina Palatului Belvedere, in care m-am relaxat ca in padurea de la Mogosoaia, adica doar noi si vegetatia si cea in care am umblat pe strazi fara prea multe obiective precise, in preziua plecarii, in care am stat pe tot felul de banci si ierburi in tot felul de parcuri, printre care si unul apartinand Universitatii, ceea ce a facut-o pe Noemi sa gandeasca cu voce tare: "Universitatea din Viena e o optiune!".
Sunt amuzante momentele in care singurele persoane de pe strada, pe care ne-am gasit sa le abordam, sa aflam cum ajungem undeva, erau romani si nu intelegeau ce ii intreaba Noemi in germana; in aceeasi zi, cand la Salm Brau, unde ne oprisem pentru pranz, cei care doreau sa ocupe un loc la masa noastra, care ne-au intrebat in engleza si carora le-am raspuns in germana, erau tot romani si cand la un magazin de cosmetice, casiera le ura clientilor din fata noastra concediu placut, in romaneste.
In rest, mi-a ramas un gust placut dupa vacanta asta si, asemenea multor compatrioti, dupa cum am citit si auzit foarte des in ultima vreme, am respirat pentru o saptamana o gura de normalitate.
Acum, back to work (zuruck zur Arbeit)!
Ne mai auzim
Dupa cum spune si tristul titlu pe care l-am ales simetric cu primul postat, it's over! Sau ca sa fiu in spiritul locurilor in care am fost, ist fertig!
Gata, fara nostalgii inutile. Cum a fost la Viena? Trecem peste faptul ca am observat cu totii, fiecare in felul lui, faptul ca vienezii sunt cam reci si distanti (politetea si educatia parca ar compensa astea), ca duminica la Schonnbrunn ne-a plouat de ne-a uscat (dar am urcat eroic pana la Gloriette Tor) si ajungem la faptul ca Viena e un oras impresionant, maiestuos si totusi prietenos. Din toate zilele de alergatura cu harta si ghidul in mana (se vede si in poze asta, tot timpul vreunul dintre noi citeste ceva) cele care imi vor ramane in memorie cel mai mult vor fi cea in care ne-am bronzat in gradina Palatului Belvedere, in care m-am relaxat ca in padurea de la Mogosoaia, adica doar noi si vegetatia si cea in care am umblat pe strazi fara prea multe obiective precise, in preziua plecarii, in care am stat pe tot felul de banci si ierburi in tot felul de parcuri, printre care si unul apartinand Universitatii, ceea ce a facut-o pe Noemi sa gandeasca cu voce tare: "Universitatea din Viena e o optiune!".
Sunt amuzante momentele in care singurele persoane de pe strada, pe care ne-am gasit sa le abordam, sa aflam cum ajungem undeva, erau romani si nu intelegeau ce ii intreaba Noemi in germana; in aceeasi zi, cand la Salm Brau, unde ne oprisem pentru pranz, cei care doreau sa ocupe un loc la masa noastra, care ne-au intrebat in engleza si carora le-am raspuns in germana, erau tot romani si cand la un magazin de cosmetice, casiera le ura clientilor din fata noastra concediu placut, in romaneste.
In rest, mi-a ramas un gust placut dupa vacanta asta si, asemenea multor compatrioti, dupa cum am citit si auzit foarte des in ultima vreme, am respirat pentru o saptamana o gura de normalitate.
Acum, back to work (zuruck zur Arbeit)!
Ne mai auzim
vineri, 24 iunie 2011
Persoana si personaj
Salut,
Pentru ca Noemi m-a intrebat de unde imi aleg subiectele (apropo, Noemi e fiica mea:D), cel de azi mi-a venit citind despre cineva ca ii place Amy Winehouse si facand asocierea cu stirea ca, de curand, la Belgrad "vedeta" a fost huiduita pentru starea in care s-a prezentat pe scena, mai precis "varza" si atunci m-am intrebat de cine iti place cand zici ca iti place cineva. Adica, daca zic "imi place Amy Winehouse" trebuie sa se inteleaga ca imi place sa ascult muzica interpretata de Amy Winehouse sau ca imi place de Amy Winehouse care s-a facut de ras pe scena, si-a amanat concerte, a fost la dezintoxicare, etc. Eu unul nu pot sa fac disocierea, in cazul asta. Mie nu imi place A.W. pentru ca e cum e si nici nu mi se pare prea cine stie ce muzica ei, adica imaginea proasta depaseste realizarile si atunci nu mai poate fi trecuta cu vederea. Invers, cand inegalitatea e in favoarea personajului, imi vin in minte Jim Morrison sau Kurt Cobain. Poate ca e din cauza ca persoana nu mai exista si a ramas doar personajul sau "legenda", ma rog, cert e ca le iubim muzica si trecem peste faptul ca au fost betivi, maniaco-depresivi sau sinucigasi.
Am doua exemple si din fotbal, unde imaginea fabricata personajului incepe sa nu mai semene cu persoana: Zidane si Beckham. La primul despre viata particulara nu se stie mai nimic, dar ca fotbalist poti face generice intregi de emisiuni numai cu golurile, pasele sau driblingurile lui (chiar si capul in gura lui Materazzi, poate fi luat in calcul), la celalalt se stie totul despre copiii lui, despre ce surpriza (?!) i-a pregatit sotiei de ziua ei si cat a costat lenjeria pe care ea a purtat-o dupa, drept multumire. Ca fotbalist, poate cineva sa-mi spuna, repede, unde joaca? Sa fie la americani, la Milan sau, parca am vazut ceva la stiri cum ca se antrena cu Manchester?
Exista zeci de exemple din orice domeniu al vietii publice, in care o persoana talentata intra in centrifuga care o transforma intr-un personaj. Problema e ca foarte multi ies de acolo nemaistiind ei insisi cine sunt.
Cele bune!
Pentru ca Noemi m-a intrebat de unde imi aleg subiectele (apropo, Noemi e fiica mea:D), cel de azi mi-a venit citind despre cineva ca ii place Amy Winehouse si facand asocierea cu stirea ca, de curand, la Belgrad "vedeta" a fost huiduita pentru starea in care s-a prezentat pe scena, mai precis "varza" si atunci m-am intrebat de cine iti place cand zici ca iti place cineva. Adica, daca zic "imi place Amy Winehouse" trebuie sa se inteleaga ca imi place sa ascult muzica interpretata de Amy Winehouse sau ca imi place de Amy Winehouse care s-a facut de ras pe scena, si-a amanat concerte, a fost la dezintoxicare, etc. Eu unul nu pot sa fac disocierea, in cazul asta. Mie nu imi place A.W. pentru ca e cum e si nici nu mi se pare prea cine stie ce muzica ei, adica imaginea proasta depaseste realizarile si atunci nu mai poate fi trecuta cu vederea. Invers, cand inegalitatea e in favoarea personajului, imi vin in minte Jim Morrison sau Kurt Cobain. Poate ca e din cauza ca persoana nu mai exista si a ramas doar personajul sau "legenda", ma rog, cert e ca le iubim muzica si trecem peste faptul ca au fost betivi, maniaco-depresivi sau sinucigasi.
Am doua exemple si din fotbal, unde imaginea fabricata personajului incepe sa nu mai semene cu persoana: Zidane si Beckham. La primul despre viata particulara nu se stie mai nimic, dar ca fotbalist poti face generice intregi de emisiuni numai cu golurile, pasele sau driblingurile lui (chiar si capul in gura lui Materazzi, poate fi luat in calcul), la celalalt se stie totul despre copiii lui, despre ce surpriza (?!) i-a pregatit sotiei de ziua ei si cat a costat lenjeria pe care ea a purtat-o dupa, drept multumire. Ca fotbalist, poate cineva sa-mi spuna, repede, unde joaca? Sa fie la americani, la Milan sau, parca am vazut ceva la stiri cum ca se antrena cu Manchester?
Exista zeci de exemple din orice domeniu al vietii publice, in care o persoana talentata intra in centrifuga care o transforma intr-un personaj. Problema e ca foarte multi ies de acolo nemaistiind ei insisi cine sunt.
Cele bune!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)