Salut,
Fotbalul romanesc e in declin (odata cu tara, se pare), dar Mutu ne spune sa mai avem rabdare cu calificarile, obiectivul selectionerului, din cate se aude, nu e sa ne califice la World Cup in 2014, ci abia la Campionatul European din 2016, deci sa ne gandim la alte bucurii sportive in viitorul apropiat (de exemplu scrima, tenis de masa, unde au obiective pe termen mai scurt si chiar le ating), sa ne punem reminder pe telefoane pe 31 dec.2015: "fotbal - calificare echipa nationala" si sa fim sanatosi!
Pana gasiti anul 2015 in calendarul telefonului (ala de perete cred ca nu s-a tiparit inca) sa va spun ce sperante mi-au dat mie tinerii fotbalisti care se presupune ca vor fi pana atunci descoperiti si lansati in echipa mare. Multe sperante ca ne vom uita in continuare la cum se califica numai cu victorii Spania, Germania sau Olanda (ultima si cu o infrangere, ca sa nu aiba emotii prietenii lor suedezi), la cum nationale cu care ne distram alta data sunt deodata adversari foarte incomozi (adica nu cad in admiratie cand intra "brazilienii" nostri pe teren). Ce mi-a consolidat sperantele astea definitiv sunt declaratiile selectionerului Sandoi, de la tineret, care, inaintea meciului cu Franta, a declarat repetat, la conferintele de presa (eu l-am vazut de doua ori) ce jucatori au francezii, Varane la Real Madrid, nu stiu cine la Real Sociedad, altul la Espanyol Barcelona, s.a.m.d., adica, "ma-ntelegi, ce putem sa facem noi, amaratii, in fata unor asemenea viitoare staruri decat sa nu pierdem la scor, sa nu ne facem de ras, nu va asteptati la mare branza din partea noastra" si pentru ca se pricepe la fotbal, asa a si fost, au pierdut cu 2-0, fara replica. Asa da selectioner, care stie cand sa nu-si mobilizeze jucatorii degeaba, ca tot n-au nici o sansa. Probabil si la cele doua egaluri cu Kazahstanul (stiati ca au echipa de fotbal?) a prevazut niste alinieri astrale defavorabile, asa ca nici atunci nu ne-am irosit energiile si talentul fara rost.
Asa cum strategia pe termen foarte lung (mult prea lung) a fotbalului romanesc prevede, abia spre 2016 vom arata de ce suntem in stare, pana atunci sa-i lasam pe Varanii lor sa-si uzeze ligamentele pe la Realuri Madrid si noi sa ne continuam jocul marunt de glezne.
Hai Romania!
joi, 13 octombrie 2011
miercuri, 21 septembrie 2011
La Rasarit de Eden
Salut,
Am terminat de citit cartea din titlu si e una dintre nu foarte multele carti pe care le-am citit cu nerabdare de la un capat la altul. Mi se pare foarte bine scrisa, Steinbeck e un profesionist, fara doar si poate. Am citit pe bloguri majoritatea comentariilor elogioase dar si unele in care se spunea ca are o constructie simplista, e previzibila, nu are continuitate, dar cine spune ca o carte trebuie sa fie scrisa dupa un anumit tipar ca sa fie valoroasa? Exista vreun tipar pentru asa ceva? Chiar daca evolutiile unor personaje le putem prevedea pe alocuri, savoarea stilului compenseaza din plin acest lucru. Multiplele planuri ale povestirii, istoriile unor personaje zugravesc un tablou complex, divers colorat, niciodata banal, dar credibil. Steinbeck isi dozeaza punerea in scena, stie ce efecte vor produce miscarile dirijate de el ale personajelor si apasa pedala sau o slabeste astfel incat sa nu ne oboseasca prea mult, ci sa ne pompeze emotiile cu precizie farmaceutica.
Pana la urma o opera de arta e valoroasa daca reuseste sa ne placa sau sa nu ne lase indiferenti, mai putin conteaza forma in care ne e prezentata si La rasarit de Eden reuseste, cred, sa nu lase vreun cititor netulburat.
Daca n-ati citit-o deja, n-ar fi deloc o pierdere de timp s-o faceti.
Pe data viitoare
Am terminat de citit cartea din titlu si e una dintre nu foarte multele carti pe care le-am citit cu nerabdare de la un capat la altul. Mi se pare foarte bine scrisa, Steinbeck e un profesionist, fara doar si poate. Am citit pe bloguri majoritatea comentariilor elogioase dar si unele in care se spunea ca are o constructie simplista, e previzibila, nu are continuitate, dar cine spune ca o carte trebuie sa fie scrisa dupa un anumit tipar ca sa fie valoroasa? Exista vreun tipar pentru asa ceva? Chiar daca evolutiile unor personaje le putem prevedea pe alocuri, savoarea stilului compenseaza din plin acest lucru. Multiplele planuri ale povestirii, istoriile unor personaje zugravesc un tablou complex, divers colorat, niciodata banal, dar credibil. Steinbeck isi dozeaza punerea in scena, stie ce efecte vor produce miscarile dirijate de el ale personajelor si apasa pedala sau o slabeste astfel incat sa nu ne oboseasca prea mult, ci sa ne pompeze emotiile cu precizie farmaceutica.
Pana la urma o opera de arta e valoroasa daca reuseste sa ne placa sau sa nu ne lase indiferenti, mai putin conteaza forma in care ne e prezentata si La rasarit de Eden reuseste, cred, sa nu lase vreun cititor netulburat.
Daca n-ati citit-o deja, n-ar fi deloc o pierdere de timp s-o faceti.
Pe data viitoare
vineri, 12 august 2011
Inima noastra tot o sa bata rock
Asa deci...Paturiciu a cumparat City Fm... stim, s-au facut studii (bizonii nu aveau destule posturi de "distractie", "cerea piata")...stim, s-au facut si strategii ("cum ii dam afara?", "nu-i mai platim si pleaca singuri"...genial, nu?...doar ca nu e chiar originala metoda, si in antichitate incercuiau cetatea si ii infometau pe aia dinauntru)...stim, asa e in capitalism (tot timpul se fac preluari, fuziuni, complicaciuni din astea din manualul de management in pas cu "trendul")...stim, n-avem ce face, trebuie sa schimbam frecventa (cu ce? nu stim inca).
Dar ce stim cel mai bine, pentru ca asta simtim, este ce spuneam in titlu si asta e ceva foarte subtil, se detecteaza greu in studii de piata, strategii de marketing sau de management agresiv. Asa ca sa stapaneasca sanatosi ce-au cumparat si sa ne regasim intr-un alt spatiu la un moment dat! Poate chiar aici, ca doar n-or cumpara si Google!
In final, o dedicatie celor ce ne-au facut "bucuria" asta:
http://www.youtube.com/watch?v=JE3Nh6-Pk9g
Salutare
Dar ce stim cel mai bine, pentru ca asta simtim, este ce spuneam in titlu si asta e ceva foarte subtil, se detecteaza greu in studii de piata, strategii de marketing sau de management agresiv. Asa ca sa stapaneasca sanatosi ce-au cumparat si sa ne regasim intr-un alt spatiu la un moment dat! Poate chiar aici, ca doar n-or cumpara si Google!
In final, o dedicatie celor ce ne-au facut "bucuria" asta:
http://www.youtube.com/watch?v=JE3Nh6-Pk9g
Salutare
miercuri, 3 august 2011
Trei filme
Salut,
Hai sa va povestesc impresiile despre trei filme vazute de curand, destul de diferite dar interesante, creatoare de impresii si sentimente si care merita vazute.
In ordine cronologica, Five Minarets in New York, desi am vazut pareri ca e considerat cam telenovelistic si lacrimogen, poate pentru ca e turcesc si asa sunt ei mai pasionali, mi-a placut in primul rand pentru ca e alert (daca-l privesti ca film de actiune), dar mai ales pentru ca ofera o privire asupra problemei terorismului musulman, din partea cealalta, un fel de "Cruciadele vazute de arabi" si, din punctul lor de vedere, se vede mai nuantat, adica sunt si musulmani rai dar majoritatea sunt buni, cum se intampla si de partea cealalta a baricadei. In concluzie, mi-e mi-a produs ceva senzatii si, deci, mi-a placut.
Al doilea, The Courageous Heart of Irena Sendler, e impresionant prin curajul, pragmatismul si hotararea de neclintit a unei femei de a salva copii evrei din ghetoul Varsoviei, intuind ce se va intampla cu ei si, din pacate, avand cumplita dreptate, majoritatea parintilor acestor copii sfarsind in lagarul de la Treblinka. Filmul e concentrat, fara inflorituri, la fel ca personajul principal, avand intreaga fiinta canalizata pe un singur scop. Viata personala trece cu totul in planul secund, in fata misiunii pe care o indeplineste cu precizie de profesionist, organizand o adevarata retea care va scoate din ghetou 2500 de copii. E impresionanta daruirea de sine a unora de langa noi, aproape de neconceput pentru noi ceilalti, obisnuitii.
Ultimul, Last Night, e povestea unui cuplu si a felului cum se aluneca unul pe langa altul intr-o casnicie. Aranjamentul e format din prea multe coincidente, dar cu pasi marunti si previzibili clivajul se produce. Acum e mai putin important pana unde se ajunge de fiecare parte, alunecarea se produce totusi. Desi nu te surprinde prea mult desfasurarea, e prezentata intr-un mod subtil si care o face credibila. E de tinut minte, totusi, o replica, un sfat pe care un prieten il da pretendentului la patul sotiei si care face lumina in hatisul de sentimente contradictorii al personajelor: "Nu conteazã jurãmintele, dar anii nu-i poti lua înapoi. N-o sã poti sterge niciodatã anii petrecuti alãturi de sotul ei. În clipa în care vei încerca, totul va dispãrea." Pana la urma asta ramane, in situatii disperate, paiul care te poate salva.
Vizionari placute, pe data viitoare!
Hai sa va povestesc impresiile despre trei filme vazute de curand, destul de diferite dar interesante, creatoare de impresii si sentimente si care merita vazute.
In ordine cronologica, Five Minarets in New York, desi am vazut pareri ca e considerat cam telenovelistic si lacrimogen, poate pentru ca e turcesc si asa sunt ei mai pasionali, mi-a placut in primul rand pentru ca e alert (daca-l privesti ca film de actiune), dar mai ales pentru ca ofera o privire asupra problemei terorismului musulman, din partea cealalta, un fel de "Cruciadele vazute de arabi" si, din punctul lor de vedere, se vede mai nuantat, adica sunt si musulmani rai dar majoritatea sunt buni, cum se intampla si de partea cealalta a baricadei. In concluzie, mi-e mi-a produs ceva senzatii si, deci, mi-a placut.
Al doilea, The Courageous Heart of Irena Sendler, e impresionant prin curajul, pragmatismul si hotararea de neclintit a unei femei de a salva copii evrei din ghetoul Varsoviei, intuind ce se va intampla cu ei si, din pacate, avand cumplita dreptate, majoritatea parintilor acestor copii sfarsind in lagarul de la Treblinka. Filmul e concentrat, fara inflorituri, la fel ca personajul principal, avand intreaga fiinta canalizata pe un singur scop. Viata personala trece cu totul in planul secund, in fata misiunii pe care o indeplineste cu precizie de profesionist, organizand o adevarata retea care va scoate din ghetou 2500 de copii. E impresionanta daruirea de sine a unora de langa noi, aproape de neconceput pentru noi ceilalti, obisnuitii.
Ultimul, Last Night, e povestea unui cuplu si a felului cum se aluneca unul pe langa altul intr-o casnicie. Aranjamentul e format din prea multe coincidente, dar cu pasi marunti si previzibili clivajul se produce. Acum e mai putin important pana unde se ajunge de fiecare parte, alunecarea se produce totusi. Desi nu te surprinde prea mult desfasurarea, e prezentata intr-un mod subtil si care o face credibila. E de tinut minte, totusi, o replica, un sfat pe care un prieten il da pretendentului la patul sotiei si care face lumina in hatisul de sentimente contradictorii al personajelor: "Nu conteazã jurãmintele, dar anii nu-i poti lua înapoi. N-o sã poti sterge niciodatã anii petrecuti alãturi de sotul ei. În clipa în care vei încerca, totul va dispãrea." Pana la urma asta ramane, in situatii disperate, paiul care te poate salva.
Vizionari placute, pe data viitoare!
sâmbătă, 23 iulie 2011
O ecuatie
Salut,
Observand ce mi se intampla, zi de zi, cum oamenii din jur se comporta de multe ori anormal, agesiv, iresponsabil, s.a.m.d, am incercat mereu sa-mi explic, de ce fac asta, ce e in mintea lor, ce ii determina? De fiecare data am intuit un complex de cauze, dar pana la urma mi se pare ca toate se reduc, de fapt, la doua: nepasare si prostie. Nepasare in sensul lipsei oricarui interes fata de cei din jur, nicidecum ura, ci doar indiferenta, lipsa totala de compasiune, de empatie. Prostie in sensul de a nu gandi cu propria minte, de a cauta tot timpul idei pre-gandite si comportamente vazute la altii .
Orice purtare sau atitudine stupida se poate determina ca o combinatie, in diverse proportii, a celor doua. De exemplu, schimb directia in trafic fara sa semnalizez: o fac fie ca nu-mi pasa de ceilalti din jurul meu, nici nu-mi strafulgera vreo milisecunda prin creier ca as putea deranja sau pune in pericol pe cineva (100% nepasare) sau o fac doar ca asa am vazut eu ca se face si nu vreau sa par fraier (100% prostie). Orice e intre cele doua atitudini combina in diverse proportii cele doua ingrediente. Alt exemplu: se asfalteaza o strada n luni, timp in care iti rupi masina in doua si dupa ce e gata, se mai sapa un canal pentru nu stiu ce conducta, care nu se mai astupa cum trebuie si ramane un sant de-a latul asfaltului impecabil, in care in continuare iti rupi masina. Prostie: se puteau face in ordine inversa sau simultan lucrarile si nepasare: a cui treaba era a prevada asta?
Exemple sunt destule si, daca descompunem la fiecare cauzele primare, vom ajung tot la cele doua. Intrebarea fara raspuns, deocamdata, este cum le facem sa dispara? Ne mai gandim la asta.
Si acum tema pentru acasa: in ce proportie se gasesc variabilele N. si P. in explicatia celor care au picat bacul anul asta, ca anul trecut se copiase si acum nu s-a mai putut?
Pe data viitoare
Observand ce mi se intampla, zi de zi, cum oamenii din jur se comporta de multe ori anormal, agesiv, iresponsabil, s.a.m.d, am incercat mereu sa-mi explic, de ce fac asta, ce e in mintea lor, ce ii determina? De fiecare data am intuit un complex de cauze, dar pana la urma mi se pare ca toate se reduc, de fapt, la doua: nepasare si prostie. Nepasare in sensul lipsei oricarui interes fata de cei din jur, nicidecum ura, ci doar indiferenta, lipsa totala de compasiune, de empatie. Prostie in sensul de a nu gandi cu propria minte, de a cauta tot timpul idei pre-gandite si comportamente vazute la altii .
Orice purtare sau atitudine stupida se poate determina ca o combinatie, in diverse proportii, a celor doua. De exemplu, schimb directia in trafic fara sa semnalizez: o fac fie ca nu-mi pasa de ceilalti din jurul meu, nici nu-mi strafulgera vreo milisecunda prin creier ca as putea deranja sau pune in pericol pe cineva (100% nepasare) sau o fac doar ca asa am vazut eu ca se face si nu vreau sa par fraier (100% prostie). Orice e intre cele doua atitudini combina in diverse proportii cele doua ingrediente. Alt exemplu: se asfalteaza o strada n luni, timp in care iti rupi masina in doua si dupa ce e gata, se mai sapa un canal pentru nu stiu ce conducta, care nu se mai astupa cum trebuie si ramane un sant de-a latul asfaltului impecabil, in care in continuare iti rupi masina. Prostie: se puteau face in ordine inversa sau simultan lucrarile si nepasare: a cui treaba era a prevada asta?
Exemple sunt destule si, daca descompunem la fiecare cauzele primare, vom ajung tot la cele doua. Intrebarea fara raspuns, deocamdata, este cum le facem sa dispara? Ne mai gandim la asta.
Si acum tema pentru acasa: in ce proportie se gasesc variabilele N. si P. in explicatia celor care au picat bacul anul asta, ca anul trecut se copiase si acum nu s-a mai putut?
Pe data viitoare
vineri, 22 iulie 2011
A trecut concediul!...(sau uber Wien)
Salut,
Dupa cum spune si tristul titlu pe care l-am ales simetric cu primul postat, it's over! Sau ca sa fiu in spiritul locurilor in care am fost, ist fertig!
Gata, fara nostalgii inutile. Cum a fost la Viena? Trecem peste faptul ca am observat cu totii, fiecare in felul lui, faptul ca vienezii sunt cam reci si distanti (politetea si educatia parca ar compensa astea), ca duminica la Schonnbrunn ne-a plouat de ne-a uscat (dar am urcat eroic pana la Gloriette Tor) si ajungem la faptul ca Viena e un oras impresionant, maiestuos si totusi prietenos. Din toate zilele de alergatura cu harta si ghidul in mana (se vede si in poze asta, tot timpul vreunul dintre noi citeste ceva) cele care imi vor ramane in memorie cel mai mult vor fi cea in care ne-am bronzat in gradina Palatului Belvedere, in care m-am relaxat ca in padurea de la Mogosoaia, adica doar noi si vegetatia si cea in care am umblat pe strazi fara prea multe obiective precise, in preziua plecarii, in care am stat pe tot felul de banci si ierburi in tot felul de parcuri, printre care si unul apartinand Universitatii, ceea ce a facut-o pe Noemi sa gandeasca cu voce tare: "Universitatea din Viena e o optiune!".
Sunt amuzante momentele in care singurele persoane de pe strada, pe care ne-am gasit sa le abordam, sa aflam cum ajungem undeva, erau romani si nu intelegeau ce ii intreaba Noemi in germana; in aceeasi zi, cand la Salm Brau, unde ne oprisem pentru pranz, cei care doreau sa ocupe un loc la masa noastra, care ne-au intrebat in engleza si carora le-am raspuns in germana, erau tot romani si cand la un magazin de cosmetice, casiera le ura clientilor din fata noastra concediu placut, in romaneste.
In rest, mi-a ramas un gust placut dupa vacanta asta si, asemenea multor compatrioti, dupa cum am citit si auzit foarte des in ultima vreme, am respirat pentru o saptamana o gura de normalitate.
Acum, back to work (zuruck zur Arbeit)!
Ne mai auzim
Dupa cum spune si tristul titlu pe care l-am ales simetric cu primul postat, it's over! Sau ca sa fiu in spiritul locurilor in care am fost, ist fertig!
Gata, fara nostalgii inutile. Cum a fost la Viena? Trecem peste faptul ca am observat cu totii, fiecare in felul lui, faptul ca vienezii sunt cam reci si distanti (politetea si educatia parca ar compensa astea), ca duminica la Schonnbrunn ne-a plouat de ne-a uscat (dar am urcat eroic pana la Gloriette Tor) si ajungem la faptul ca Viena e un oras impresionant, maiestuos si totusi prietenos. Din toate zilele de alergatura cu harta si ghidul in mana (se vede si in poze asta, tot timpul vreunul dintre noi citeste ceva) cele care imi vor ramane in memorie cel mai mult vor fi cea in care ne-am bronzat in gradina Palatului Belvedere, in care m-am relaxat ca in padurea de la Mogosoaia, adica doar noi si vegetatia si cea in care am umblat pe strazi fara prea multe obiective precise, in preziua plecarii, in care am stat pe tot felul de banci si ierburi in tot felul de parcuri, printre care si unul apartinand Universitatii, ceea ce a facut-o pe Noemi sa gandeasca cu voce tare: "Universitatea din Viena e o optiune!".
Sunt amuzante momentele in care singurele persoane de pe strada, pe care ne-am gasit sa le abordam, sa aflam cum ajungem undeva, erau romani si nu intelegeau ce ii intreaba Noemi in germana; in aceeasi zi, cand la Salm Brau, unde ne oprisem pentru pranz, cei care doreau sa ocupe un loc la masa noastra, care ne-au intrebat in engleza si carora le-am raspuns in germana, erau tot romani si cand la un magazin de cosmetice, casiera le ura clientilor din fata noastra concediu placut, in romaneste.
In rest, mi-a ramas un gust placut dupa vacanta asta si, asemenea multor compatrioti, dupa cum am citit si auzit foarte des in ultima vreme, am respirat pentru o saptamana o gura de normalitate.
Acum, back to work (zuruck zur Arbeit)!
Ne mai auzim
vineri, 24 iunie 2011
Persoana si personaj
Salut,
Pentru ca Noemi m-a intrebat de unde imi aleg subiectele (apropo, Noemi e fiica mea:D), cel de azi mi-a venit citind despre cineva ca ii place Amy Winehouse si facand asocierea cu stirea ca, de curand, la Belgrad "vedeta" a fost huiduita pentru starea in care s-a prezentat pe scena, mai precis "varza" si atunci m-am intrebat de cine iti place cand zici ca iti place cineva. Adica, daca zic "imi place Amy Winehouse" trebuie sa se inteleaga ca imi place sa ascult muzica interpretata de Amy Winehouse sau ca imi place de Amy Winehouse care s-a facut de ras pe scena, si-a amanat concerte, a fost la dezintoxicare, etc. Eu unul nu pot sa fac disocierea, in cazul asta. Mie nu imi place A.W. pentru ca e cum e si nici nu mi se pare prea cine stie ce muzica ei, adica imaginea proasta depaseste realizarile si atunci nu mai poate fi trecuta cu vederea. Invers, cand inegalitatea e in favoarea personajului, imi vin in minte Jim Morrison sau Kurt Cobain. Poate ca e din cauza ca persoana nu mai exista si a ramas doar personajul sau "legenda", ma rog, cert e ca le iubim muzica si trecem peste faptul ca au fost betivi, maniaco-depresivi sau sinucigasi.
Am doua exemple si din fotbal, unde imaginea fabricata personajului incepe sa nu mai semene cu persoana: Zidane si Beckham. La primul despre viata particulara nu se stie mai nimic, dar ca fotbalist poti face generice intregi de emisiuni numai cu golurile, pasele sau driblingurile lui (chiar si capul in gura lui Materazzi, poate fi luat in calcul), la celalalt se stie totul despre copiii lui, despre ce surpriza (?!) i-a pregatit sotiei de ziua ei si cat a costat lenjeria pe care ea a purtat-o dupa, drept multumire. Ca fotbalist, poate cineva sa-mi spuna, repede, unde joaca? Sa fie la americani, la Milan sau, parca am vazut ceva la stiri cum ca se antrena cu Manchester?
Exista zeci de exemple din orice domeniu al vietii publice, in care o persoana talentata intra in centrifuga care o transforma intr-un personaj. Problema e ca foarte multi ies de acolo nemaistiind ei insisi cine sunt.
Cele bune!
Pentru ca Noemi m-a intrebat de unde imi aleg subiectele (apropo, Noemi e fiica mea:D), cel de azi mi-a venit citind despre cineva ca ii place Amy Winehouse si facand asocierea cu stirea ca, de curand, la Belgrad "vedeta" a fost huiduita pentru starea in care s-a prezentat pe scena, mai precis "varza" si atunci m-am intrebat de cine iti place cand zici ca iti place cineva. Adica, daca zic "imi place Amy Winehouse" trebuie sa se inteleaga ca imi place sa ascult muzica interpretata de Amy Winehouse sau ca imi place de Amy Winehouse care s-a facut de ras pe scena, si-a amanat concerte, a fost la dezintoxicare, etc. Eu unul nu pot sa fac disocierea, in cazul asta. Mie nu imi place A.W. pentru ca e cum e si nici nu mi se pare prea cine stie ce muzica ei, adica imaginea proasta depaseste realizarile si atunci nu mai poate fi trecuta cu vederea. Invers, cand inegalitatea e in favoarea personajului, imi vin in minte Jim Morrison sau Kurt Cobain. Poate ca e din cauza ca persoana nu mai exista si a ramas doar personajul sau "legenda", ma rog, cert e ca le iubim muzica si trecem peste faptul ca au fost betivi, maniaco-depresivi sau sinucigasi.
Am doua exemple si din fotbal, unde imaginea fabricata personajului incepe sa nu mai semene cu persoana: Zidane si Beckham. La primul despre viata particulara nu se stie mai nimic, dar ca fotbalist poti face generice intregi de emisiuni numai cu golurile, pasele sau driblingurile lui (chiar si capul in gura lui Materazzi, poate fi luat in calcul), la celalalt se stie totul despre copiii lui, despre ce surpriza (?!) i-a pregatit sotiei de ziua ei si cat a costat lenjeria pe care ea a purtat-o dupa, drept multumire. Ca fotbalist, poate cineva sa-mi spuna, repede, unde joaca? Sa fie la americani, la Milan sau, parca am vazut ceva la stiri cum ca se antrena cu Manchester?
Exista zeci de exemple din orice domeniu al vietii publice, in care o persoana talentata intra in centrifuga care o transforma intr-un personaj. Problema e ca foarte multi ies de acolo nemaistiind ei insisi cine sunt.
Cele bune!
joi, 23 iunie 2011
Arta anti-conversatiei
Salut,
Pentru ca arta conversatiei este teoretizata de mult, mi se pare interesant si foarte actual sa vorbim despre arta anti-conversatiei. Aceasta s-a nascut din instinctul de autoaparare in fata valului de palavrageala care ne inconjoara. Oricat de "unfriendly" ti-ai construi (inter)fata, vor exista unii care din naivitate, neatentie, nepasare sau rea intentie vor incerca sa treaca linia si sa te intrebe, de exemplu: "Ce zici de divortul lui X de Y? Au dat astia o ora la televizor numai despre asta" sau" Ai vazut ce antrenor au adus astia la Dinamo?" Ei, aici intervine arta ta: trebuie sa fii ca o gaura neagra, "stealth", sa absorbi totul, sa nu reflecti nimic sau daca, din politete, reflecti ceva sa fie neinteligibil, greu de interpretat, cum ar fi: "hmmm..." sau "n-am deschis televizorul ieri...". Ii va provoca un mic dezechilibru care, de obicei, il face sa devina nesigur si sa renunte, pentru ca nu prea stie cum sa te abordeze in continuare. Oricum, va gasi pe cineva care sa muste momeala mai usor. Asta daca practici aceasta arta la modul soft. Daca preferi artele martiale poti sa incerci si: "de ce crezi ca m-ar interesa asta?" sau "nu ma uit la porcarii de genul asta". Asa il vei determina sa faca un pas inapoi. Oricum, ca pastrezi relatiile e bine ca, in orice varianta, sa condimentezi totul si cu un zambet sau ceva asemanator, care la o adica, poate fi interpretat si ca: " glumeam, ce te-ai speriat asa?"
Am experimentat de curand (Noemi stie): -" Ce seamana fiica dv. cu dv.!" -"Mda..."...(pauza de reluare a atacului pe alta cale)...-" Batrana ce mai face?" -" Tot cam asa..."...(pauza)... Totul trebuie sa fie cat mai vag si sa necesite intrebari suplimentare, care sa-i ingreuneze munca. Cei mai multi renunta sa se mai oboseasca.
Acum, ca orice e bun, nu trebuie consumat in exces. Adica sa avem grija sa nu faultam interlocutori cu adevarat interesanti sau chiar pe cei neinteresanti sa nu-i facem sa se simta umiliti, ci doar sa inteleaga ca nu ne intereseaza subiectul. Asa, daca au inteligenta necesara, vor sti sa-si aleaga subiectele cand te vor aborda alta data (daca te vor mai aborda).
Va urez succes si conversatii placute!
Pentru ca arta conversatiei este teoretizata de mult, mi se pare interesant si foarte actual sa vorbim despre arta anti-conversatiei. Aceasta s-a nascut din instinctul de autoaparare in fata valului de palavrageala care ne inconjoara. Oricat de "unfriendly" ti-ai construi (inter)fata, vor exista unii care din naivitate, neatentie, nepasare sau rea intentie vor incerca sa treaca linia si sa te intrebe, de exemplu: "Ce zici de divortul lui X de Y? Au dat astia o ora la televizor numai despre asta" sau" Ai vazut ce antrenor au adus astia la Dinamo?" Ei, aici intervine arta ta: trebuie sa fii ca o gaura neagra, "stealth", sa absorbi totul, sa nu reflecti nimic sau daca, din politete, reflecti ceva sa fie neinteligibil, greu de interpretat, cum ar fi: "hmmm..." sau "n-am deschis televizorul ieri...". Ii va provoca un mic dezechilibru care, de obicei, il face sa devina nesigur si sa renunte, pentru ca nu prea stie cum sa te abordeze in continuare. Oricum, va gasi pe cineva care sa muste momeala mai usor. Asta daca practici aceasta arta la modul soft. Daca preferi artele martiale poti sa incerci si: "de ce crezi ca m-ar interesa asta?" sau "nu ma uit la porcarii de genul asta". Asa il vei determina sa faca un pas inapoi. Oricum, ca pastrezi relatiile e bine ca, in orice varianta, sa condimentezi totul si cu un zambet sau ceva asemanator, care la o adica, poate fi interpretat si ca: " glumeam, ce te-ai speriat asa?"
Am experimentat de curand (Noemi stie): -" Ce seamana fiica dv. cu dv.!" -"Mda..."...(pauza de reluare a atacului pe alta cale)...-" Batrana ce mai face?" -" Tot cam asa..."...(pauza)... Totul trebuie sa fie cat mai vag si sa necesite intrebari suplimentare, care sa-i ingreuneze munca. Cei mai multi renunta sa se mai oboseasca.
Acum, ca orice e bun, nu trebuie consumat in exces. Adica sa avem grija sa nu faultam interlocutori cu adevarat interesanti sau chiar pe cei neinteresanti sa nu-i facem sa se simta umiliti, ci doar sa inteleaga ca nu ne intereseaza subiectul. Asa, daca au inteligenta necesara, vor sti sa-si aleaga subiectele cand te vor aborda alta data (daca te vor mai aborda).
Va urez succes si conversatii placute!
vineri, 17 iunie 2011
Adaptatii
Gata, lasam gluma, trecem la lucruri serioase. Un subiect care ma "pasioneaza" de mult: adaptatii. Adaptarea, in general, e ceva pozitiv, tine de supravietuire. Acum, in mediul nostru de viata, anormal, in care te astepti la orice, oricand, adaptarea mi se pare chiar ceva remarcabil. Adica intr-un mediu in care totul e invers, sa te misti ca pestele in apa e ca si cum, dupa ce ai scris o viata de la stanga la dreapta, te-ai muta la arabi si ai scrie brusc invers. Sau ca si cum ai incepe sa rostesti cuvintele de la coada la cap si sa fii si cursiv.
Totusi, oricat de curios mi s-ar parea mie, exista unii care chiar se misca natural in apa asta tulbure. Adica "baeti" care stiu cum, cand si in ce fel se fac "combinatiunile". Ei intotdeauna lasa loc de buna ziua, adica daca treci in urma lui, il auzi pe ala caruia tocmai i-au lasat o spaga: "baiat bun, dom' Mitica". Imaginea conteaza foarte mult, impresia pe care o lasa e ca sunt prieteni cu toata lumea, de cand se stiu. Nu intra in conflict deschis cu nimeni, asta le-ar strica imaginea.
Cand se intalnesc doi descurcareti, aerul degajat e de buna stare (asa, din doua cuvinte), adica se inteleg perfect unul pe altul (amandoi stiu cum functioneaza lucrurile), siguranta de sine a aproape palpabila, nici un tsunami nu i-ar putea deturna de pe orbita lor sigura si ascendenta. Adica, oricum daca ar exista supravietuitori dupa tsunami asta, ei s-ar numara precis printre acestia.
Aerul degajat e cam ca intre doi conferentiari aflati intr-o pauza (mai putin condescendenta, asta dauneaza instinctului de adaptare).
Si atunci, nu e normal, cand vezi atata suficienta, sa te multumesti sa fii un inadaptat?
Totusi, oricat de curios mi s-ar parea mie, exista unii care chiar se misca natural in apa asta tulbure. Adica "baeti" care stiu cum, cand si in ce fel se fac "combinatiunile". Ei intotdeauna lasa loc de buna ziua, adica daca treci in urma lui, il auzi pe ala caruia tocmai i-au lasat o spaga: "baiat bun, dom' Mitica". Imaginea conteaza foarte mult, impresia pe care o lasa e ca sunt prieteni cu toata lumea, de cand se stiu. Nu intra in conflict deschis cu nimeni, asta le-ar strica imaginea.
Cand se intalnesc doi descurcareti, aerul degajat e de buna stare (asa, din doua cuvinte), adica se inteleg perfect unul pe altul (amandoi stiu cum functioneaza lucrurile), siguranta de sine a aproape palpabila, nici un tsunami nu i-ar putea deturna de pe orbita lor sigura si ascendenta. Adica, oricum daca ar exista supravietuitori dupa tsunami asta, ei s-ar numara precis printre acestia.
Aerul degajat e cam ca intre doi conferentiari aflati intr-o pauza (mai putin condescendenta, asta dauneaza instinctului de adaptare).
Si atunci, nu e normal, cand vezi atata suficienta, sa te multumesti sa fii un inadaptat?
joi, 16 iunie 2011
Vine concediul!...
Salut,
Am pus fundalul asta cu aripa de avion pentru ca ma gandesc la concediu, normal. Asta e ca osul pe care i-l arati cainelui sa traga la sanie, te ajuta sa tragi pana ajungi la el. La o alta scara si week end-urile sunt la fel, un oscior pe care ajungi sa-l rozi din cand in cand. Si la o scara si mai mica, seara, dupa serviciu, intre ai tai, tot un fel de bobite de Pedigree sau Royal Canin. De-asta au dreptate si bugetarii aia care primesc spor pentru revenirea din concediu: dupa ce ai mancat friptura, te mai multumesti cu bobite? Doar dupa ce stai cateva zile nemancat.
Ce poate fi mai frumos decat emotiile din preziua plecarii, facutul bagajelor, prea multe bagaje, le mai treci odata in revista sa vezi ce se mai poate scoate, nu se mai poate scoate nimic, desi ti-ai propus sa-ti iei doar tricouri si o pereche de pantaloni, emotiile din ziua plecarii, asteptarea, drumul pana la destinatie, la hotel sau unde te cazezi, camera (cam mica sau cam nu stiu cum, dar treci repede cu vederea, acolo doar dormi, nu-ti petreci tot sejurul), trantesti bagajele intr-un colt si, in sfarsit, te relaxezi: acum chiar esti in concediu! Ei, nu merita momentul asta atata asteptare?
Despre intoarcerea din concediu, vorbim dupa intoarcerea din concediu.
Bye
Am pus fundalul asta cu aripa de avion pentru ca ma gandesc la concediu, normal. Asta e ca osul pe care i-l arati cainelui sa traga la sanie, te ajuta sa tragi pana ajungi la el. La o alta scara si week end-urile sunt la fel, un oscior pe care ajungi sa-l rozi din cand in cand. Si la o scara si mai mica, seara, dupa serviciu, intre ai tai, tot un fel de bobite de Pedigree sau Royal Canin. De-asta au dreptate si bugetarii aia care primesc spor pentru revenirea din concediu: dupa ce ai mancat friptura, te mai multumesti cu bobite? Doar dupa ce stai cateva zile nemancat.
Ce poate fi mai frumos decat emotiile din preziua plecarii, facutul bagajelor, prea multe bagaje, le mai treci odata in revista sa vezi ce se mai poate scoate, nu se mai poate scoate nimic, desi ti-ai propus sa-ti iei doar tricouri si o pereche de pantaloni, emotiile din ziua plecarii, asteptarea, drumul pana la destinatie, la hotel sau unde te cazezi, camera (cam mica sau cam nu stiu cum, dar treci repede cu vederea, acolo doar dormi, nu-ti petreci tot sejurul), trantesti bagajele intr-un colt si, in sfarsit, te relaxezi: acum chiar esti in concediu! Ei, nu merita momentul asta atata asteptare?
Despre intoarcerea din concediu, vorbim dupa intoarcerea din concediu.
Bye
marți, 14 iunie 2011
Intro
Salut,
Dupa cum zice si titlul, cand iti trece ceva prin cap, de multe ori spatiul de stocare din creier e full sau "serverul e prea ocupat", zici "mai incolo" si uiti, asa ca, daca tot au unii spatiu gratis, de ce sa nu-l folosim?
Am uitat sa adaug, cand iti trece ceva ce pare interesant prin cap, bineinteles.
Ca sa demonstrez ce-am spus mai sus, cand mi-a venit ideea unui blog, era ca urmare a unui gand ce mi se parea destul de demn de retinut dar, normal, l-am uitat.
Asa ca, nu va mai uzati memoria, ca poate va mai trebuie, asterneti aici!
Ne mai auzim!
Dupa cum zice si titlul, cand iti trece ceva prin cap, de multe ori spatiul de stocare din creier e full sau "serverul e prea ocupat", zici "mai incolo" si uiti, asa ca, daca tot au unii spatiu gratis, de ce sa nu-l folosim?
Am uitat sa adaug, cand iti trece ceva ce pare interesant prin cap, bineinteles.
Ca sa demonstrez ce-am spus mai sus, cand mi-a venit ideea unui blog, era ca urmare a unui gand ce mi se parea destul de demn de retinut dar, normal, l-am uitat.
Asa ca, nu va mai uzati memoria, ca poate va mai trebuie, asterneti aici!
Ne mai auzim!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)