Persoana si personaj

Salut,

Pentru ca Noemi m-a intrebat de unde imi aleg subiectele (apropo, Noemi e fiica mea:D), cel de azi mi-a venit citind despre cineva ca ii place Amy Winehouse si facand asocierea cu stirea ca, de curand, la Belgrad "vedeta" a fost huiduita pentru starea in care s-a prezentat pe scena, mai precis "varza" si atunci m-am intrebat de cine iti place cand zici ca iti place cineva. Adica, daca zic "imi place Amy Winehouse" trebuie sa se inteleaga ca imi place sa ascult muzica interpretata de Amy Winehouse sau ca imi place de Amy Winehouse care s-a facut de ras pe scena, si-a amanat concerte, a fost la dezintoxicare, etc. Eu unul nu pot sa fac disocierea, in cazul asta. Mie nu imi place A.W. pentru ca e cum e si nici nu mi se pare prea cine stie ce muzica ei, adica imaginea proasta depaseste realizarile si atunci nu mai poate fi trecuta cu vederea. Invers, cand inegalitatea e in favoarea personajului, imi vin in minte Jim Morrison sau Kurt Cobain. Poate ca e din cauza ca persoana nu mai exista si a ramas doar personajul sau "legenda", ma rog, cert e ca le iubim muzica si trecem peste faptul ca au fost betivi, maniaco-depresivi sau sinucigasi.
Am doua exemple si din fotbal, unde imaginea fabricata personajului incepe sa nu mai semene cu persoana: Zidane si Beckham. La primul despre viata particulara nu se stie mai nimic, dar ca fotbalist poti face generice intregi de emisiuni numai cu golurile, pasele sau driblingurile lui (chiar si capul in gura lui Materazzi, poate fi luat in calcul), la celalalt se stie totul despre copiii lui, despre ce surpriza (?!) i-a pregatit sotiei de ziua ei si cat a costat lenjeria pe care ea a purtat-o dupa, drept multumire. Ca fotbalist, poate cineva sa-mi spuna, repede, unde joaca? Sa fie la americani, la Milan sau, parca am vazut ceva la stiri cum ca se antrena cu Manchester?
Exista zeci de exemple din orice domeniu al vietii publice, in care o persoana talentata intra in centrifuga care o transforma intr-un personaj. Problema e ca foarte multi ies de acolo nemaistiind ei insisi cine sunt.

Cele bune!

Arta anti-conversatiei

Salut,

Pentru ca arta conversatiei este teoretizata de mult, mi se pare interesant si foarte actual sa vorbim despre arta anti-conversatiei. Aceasta s-a nascut din instinctul de autoaparare in fata valului de palavrageala care ne inconjoara. Oricat de "unfriendly" ti-ai construi (inter)fata, vor exista unii care din naivitate, neatentie, nepasare sau rea intentie vor incerca sa treaca linia si sa te intrebe, de exemplu:   "Ce zici de divortul lui X de Y? Au dat astia o ora la televizor numai despre asta" sau" Ai vazut ce antrenor au adus astia la Dinamo?" Ei, aici intervine arta ta: trebuie sa fii ca o gaura neagra, "stealth", sa absorbi totul, sa nu reflecti nimic sau daca, din politete, reflecti ceva sa fie neinteligibil, greu de interpretat, cum ar fi: "hmmm..." sau "n-am deschis televizorul ieri...". Ii va provoca un mic dezechilibru care, de obicei, il face sa devina nesigur si sa renunte, pentru ca nu prea stie cum sa te abordeze in continuare. Oricum, va gasi pe cineva care sa muste momeala mai usor. Asta daca practici aceasta arta la modul soft. Daca preferi artele martiale poti  sa incerci si: "de ce crezi ca m-ar interesa asta?" sau "nu ma uit la porcarii de genul asta". Asa il vei determina sa faca un pas inapoi. Oricum, ca pastrezi relatiile e bine ca, in orice varianta, sa condimentezi totul si cu un zambet sau ceva asemanator, care la o adica, poate fi interpretat si ca: " glumeam, ce te-ai speriat asa?"
Am experimentat de curand (Noemi stie): -" Ce seamana fiica dv. cu dv.!" -"Mda..."...(pauza de reluare a atacului pe alta cale)...-" Batrana ce mai face?" -" Tot cam asa..."...(pauza)... Totul trebuie sa fie cat mai vag si sa necesite intrebari suplimentare, care sa-i ingreuneze munca. Cei mai multi renunta sa se mai oboseasca.
Acum, ca orice e bun, nu trebuie consumat in exces. Adica sa avem grija sa nu faultam interlocutori cu adevarat interesanti sau chiar pe cei neinteresanti sa nu-i facem sa se simta umiliti, ci doar sa inteleaga ca nu ne intereseaza subiectul. Asa, daca au inteligenta necesara, vor sti sa-si aleaga subiectele cand te vor aborda alta data (daca te vor mai aborda).

Va urez succes si conversatii placute!

Adaptatii

Gata, lasam gluma, trecem la lucruri serioase. Un subiect care ma "pasioneaza" de mult: adaptatii. Adaptarea, in general, e ceva pozitiv, tine de supravietuire. Acum, in mediul nostru de viata, anormal, in care te astepti la orice, oricand, adaptarea mi se pare chiar ceva remarcabil. Adica intr-un mediu in care totul e invers, sa te misti ca pestele in apa e ca si cum, dupa ce ai scris o viata de la stanga la dreapta, te-ai muta la arabi si ai scrie brusc invers. Sau ca si cum ai incepe sa rostesti cuvintele de la coada la cap si sa fii si cursiv.
Totusi, oricat de curios mi s-ar parea mie, exista unii care chiar se misca natural in apa asta tulbure. Adica "baeti" care stiu cum, cand si in ce fel se fac "combinatiunile". Ei intotdeauna lasa loc de buna ziua, adica daca treci in urma lui, il auzi pe ala caruia tocmai i-au lasat o spaga: "baiat bun, dom' Mitica". Imaginea conteaza foarte mult, impresia pe care o lasa e ca sunt prieteni cu toata lumea, de cand se stiu. Nu intra in conflict deschis cu nimeni, asta le-ar strica imaginea.
Cand se intalnesc doi descurcareti, aerul degajat e de buna stare (asa, din doua cuvinte), adica se inteleg perfect unul pe altul (amandoi stiu cum functioneaza lucrurile), siguranta de sine a aproape palpabila, nici un tsunami nu i-ar putea deturna de pe orbita lor sigura si ascendenta. Adica, oricum daca ar exista supravietuitori dupa tsunami asta, ei s-ar numara precis printre acestia.
Aerul degajat e cam ca intre doi conferentiari aflati intr-o pauza (mai putin condescendenta, asta dauneaza instinctului de adaptare).

Si atunci, nu e normal, cand vezi atata suficienta, sa te multumesti sa fii un inadaptat?

Vine concediul!...

Salut,

Am pus fundalul asta cu aripa de avion pentru ca ma gandesc la concediu, normal. Asta e ca osul pe care i-l arati cainelui sa traga la sanie, te ajuta sa tragi pana ajungi la el. La o alta scara si week end-urile sunt la fel, un oscior pe care ajungi sa-l rozi din cand in cand. Si la o scara si mai mica, seara, dupa serviciu, intre ai tai, tot un fel de bobite de Pedigree sau Royal Canin. De-asta au dreptate si bugetarii aia care primesc spor pentru revenirea din concediu: dupa ce ai mancat friptura, te mai multumesti cu bobite? Doar dupa ce stai cateva zile nemancat.
Ce poate fi mai frumos decat emotiile din preziua plecarii, facutul bagajelor, prea multe bagaje, le mai treci odata in revista sa vezi ce se mai poate scoate, nu se mai poate scoate nimic, desi ti-ai propus sa-ti iei doar tricouri si o pereche de pantaloni, emotiile din ziua plecarii, asteptarea, drumul pana la destinatie, la hotel sau unde te cazezi, camera (cam mica sau cam nu stiu cum, dar treci repede cu vederea, acolo doar dormi, nu-ti petreci tot sejurul), trantesti bagajele intr-un colt si, in sfarsit, te relaxezi: acum chiar esti in concediu! Ei, nu merita momentul asta atata asteptare?

Despre intoarcerea din concediu, vorbim dupa intoarcerea din concediu.



Bye

Intro

Salut,

Dupa cum zice si titlul, cand iti trece ceva prin cap, de multe ori spatiul de stocare din creier e full sau "serverul e prea ocupat", zici "mai incolo" si uiti, asa ca, daca tot au unii spatiu gratis, de ce sa nu-l folosim?
Am uitat sa adaug, cand iti trece ceva ce pare interesant prin cap, bineinteles.
Ca sa demonstrez ce-am spus mai sus, cand mi-a venit ideea unui blog, era ca urmare a unui gand ce mi se parea destul de demn de retinut dar, normal, l-am uitat.
Asa ca, nu va mai uzati memoria, ca poate va mai trebuie, asterneti aici!

Ne mai auzim!