Adaptatii

Gata, lasam gluma, trecem la lucruri serioase. Un subiect care ma "pasioneaza" de mult: adaptatii. Adaptarea, in general, e ceva pozitiv, tine de supravietuire. Acum, in mediul nostru de viata, anormal, in care te astepti la orice, oricand, adaptarea mi se pare chiar ceva remarcabil. Adica intr-un mediu in care totul e invers, sa te misti ca pestele in apa e ca si cum, dupa ce ai scris o viata de la stanga la dreapta, te-ai muta la arabi si ai scrie brusc invers. Sau ca si cum ai incepe sa rostesti cuvintele de la coada la cap si sa fii si cursiv.
Totusi, oricat de curios mi s-ar parea mie, exista unii care chiar se misca natural in apa asta tulbure. Adica "baeti" care stiu cum, cand si in ce fel se fac "combinatiunile". Ei intotdeauna lasa loc de buna ziua, adica daca treci in urma lui, il auzi pe ala caruia tocmai i-au lasat o spaga: "baiat bun, dom' Mitica". Imaginea conteaza foarte mult, impresia pe care o lasa e ca sunt prieteni cu toata lumea, de cand se stiu. Nu intra in conflict deschis cu nimeni, asta le-ar strica imaginea.
Cand se intalnesc doi descurcareti, aerul degajat e de buna stare (asa, din doua cuvinte), adica se inteleg perfect unul pe altul (amandoi stiu cum functioneaza lucrurile), siguranta de sine a aproape palpabila, nici un tsunami nu i-ar putea deturna de pe orbita lor sigura si ascendenta. Adica, oricum daca ar exista supravietuitori dupa tsunami asta, ei s-ar numara precis printre acestia.
Aerul degajat e cam ca intre doi conferentiari aflati intr-o pauza (mai putin condescendenta, asta dauneaza instinctului de adaptare).

Si atunci, nu e normal, cand vezi atata suficienta, sa te multumesti sa fii un inadaptat?